Miercuri dimineață, în drum spre școală, Traian s-a oprit brusc și mi-a zis că-l doare un picior (sus, la încheietură). A mers mai departe șchiopătând. M-am gândit că o fi călcat strâmb și o să-i treacă. Dar tot șchiopătând l-am găsit după amiază. Seara i-am făcut masaj, sperând că până dimineață îi va trece. Totuși dimineață avea dureri la orice mișcare a piciorului. Așa că am sunat și ne-am programat pentru aceeași zi la GP (medicul de familie în UK). De acolo ne-au dat îndreptare la pediatrul de la Urgență. Despre calvarul de la Urgență auzisem de multe ori. Așa că m-am pregătit moral pentru ce e mai rău.

Ajunși în holul Urgenței, m-am crucit de câtă lume aștepta pe scaune și pe sub pereți. După ce ne-am înregistrat, a trebuit să așteptăm vreo 30 de minute până am fost strigați. Am fost direcționați spre departamentul pentru copii. Sala de așteptare a acestuia este, de fapt, o sală de joc pentru copii. După 10 minute Traian uitase deja că-l durea piciorul. Atâtea jucării și cărți noi în jurul lui. Trebuia să reușească să le încerce pe toate. Nu era timp pentru șchiopătat. Și aici am așteptat vreo 30 de minute, până am fost invitați înăuntru.

Acuma nu știu care din cei care l-au consultat pe Traian era medic și care asistent, că pe ecusoanele lor scria ceva de genul „personal din staful pediatric”. Așa că îi voi numi pe toți doctori. Doctorițe, mai exact, că erau toate 4 femei. L-au consultat pe rând și laolaltă.

  • Mi-a plăcut că medicii vorbesc, în primul rând, cu copilul, nu cu mama. În copilăria mea, părinții răspundeau mereu în locul celor mici.

Pe Traian l-au distrat cum au putut, ca acesta să fie interesat și să nu-și piardă răbdarea. I-au încredințat chiar și stetoscopul ca să-și asculte inimioara și burtica.

  • Pentru a-i lua sânge (din dosul palmei), i-au pus un fel de cremă pe vene la ambele mâini, iar zona a amorțit. Astfel procedura n-a fost foarte dureroasă.
    Mai mult, în timp ce-l înțepau, îi cântau în cor „I wish you a Merry Christmas”
  • Apoi i-au meșterit și un balon super-star.
  • Am stat mai mult de 6 ore la ei, pentru că a trebuit să așteptăm rezultatele analizei de sânge, dar așteptarea n-a fost foarte plictisitoare pentru Traian. În salonul unde am fost transferați după proceduri era televizor și DVD. Așa că ne-am uitat la Garfield.

Apropo, am fost martoră la o scenă care m-a impresionat enorm. O fetițiță se externa în acea seară. Asistenta de serviciu a îmbrățișat-o călduros și pe ea și pe mămica ei, de rămas bun. De fapt, pe aici lumea nu e scumpă la zâmbete și îmbrățișări. Și sunt absolut GRATUITE!