Eram mica. Iesisem afara la joaca impreuna cu alti copii din bloc. La un moment dat ii aud pe doi vecini, de vreo 7 ani pe atunci, analizind nivelul de trai al copiilor de pe strada noastra: “Ionel de la primul etaj e bogat. Tatal lui e politist. Adriana de la trei are masina, tot e bogata, Alina de la cinci se imbraca urit, ea n-are bani. Vlada, de la etajul sapte se duce in fiecare an cu parintii la mare, ea e bogata”.

M-am gindit atunci: “oare si-au dat ei seama singuri despre criteriile bogatiei si saraciei sau au auzit acasa despre asta?”.

Raspuns la intrebarea mea am primit un pic mai tirziu. Eram tot in curte. La intersectia care dadea spre ograda noastra s-au intilnit, fata in fata, doua masini, o Volga si un BMW. Fiecare dintre soferi asteptau ca celalat sa treaca pe drumul alaturat pentru a elibera calea (n.r.mai aproape si mai comod era pentru BMW sa faca acest lucru).  La un moment dat soferul de la BMW a iesit din masina si a  strigat celuilalt: “Ia-ti rabla din drum”. De acolo a iesit un batrinel. A aratat doar un semn cu degetul spre obraz, a urcat in Volga lui si i-a eliberat drumul. In BMW era tatal unuia dintre cei doi baietei de 7 ani care imparteau blocul in clasa bogatilor si a saracilor.

Aceasta divizare a claselor dupa avutie era si la scoala. Cei cu bani erau “liubimchiki”. Nu era mare problema daca lipseau, daca nu faceau de serviciu, daca “uitau” caietele cu tema pe acasa e.t.c.

Cu timpul am uitat de asta, mai ales ca am avut norocul sa invat la o facultate unde nu trebuia sa platesti ca sa obtii note bune (respect pentru Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii, USM). Desi se vorbea prin culise ca se mai cumparau examenele, dovezi concrete n-am avut ca sa cred asta. Deci am inceput a trai dupa principiul “soarta ne-o cream noi” si “nu banul ne face, ci noi pe el”.

Recent am privit si o dezbatere  foarte interesanta la Vox Publika : “E o rusine sa fii bogat in Moldova?”. Eram intru-totul de acord cu afirmatiile (ca idei generale): “Daca vrei, ai” sau “Munca e secretul bogatiei”. Ii intelegeam si pe cei din tabara opusa care spuneau: “Ca sa faci bani, trebuie sa ai bani”. Cineva a reactionat : “Poti lua un credit”. E adevarat, dar cu ratele existente ai nevoie de 10-20 de ani ca sa incepi a vedea rezultatele. Mult mai multe oportunitati si sanse de a trai bine o au tinerii care au o sustinere financiara in spate.

In fine, am vrut sa ajung la ideea ca nu e rusine sa fii bogat, dar e rusine sa uiti de unde ai pornit, sa-i privesti pe ceilalti ca pe o “bio-masa”.

Imi spunea un prieten care lucreaza la un Service-auto ca au uneori clienti cu masini bogate, dar cu un comportament destul de sarac. Fara pic de amabilitate. “Se uita ca suntem in haine de lucru, ponosite si murdare de unsoare, cu parul prafuit si maini crapate de la vint si apa rece, iar ei vin in costum, parfumati si coafati si se gindesc ca sunt mai presus ca noi”, imi spune indignat prietenul. Dar ce sa-i faci,  “клиент всегда прав”. Aceasta afirmatie, inventata de bussines-man-ul Harry Gordon Selfridge inca in 1909, vine sa ne reaminteasca despre perioada robiei, cred eu, cind “banul era puterea”. De fapt imi dau seama ca nici acum nu e altfel. Doar ca au disparut notiunile propriu-zise de “boier” si “scalv”. Acum e “angajator” si “angajat”. Nu stiu cum in alta parte, dar in media se simte bine diferenta. Iar pe unele usi, sub nume si prenume, ar trebuie deja batute in cuie tablite cu “Cel care te hraneste”.

Morala: Cu bani poti cumpara o casa, dar nu un camin; cu bani poti cumpara mincare, dar nu pofta; cu bani poti cumpara medicamente, dar nu sanatate; cu bani poti cumpara paturi moi, dar nu somn; stralucire, dar nu confort; distractie, dar nu bucurie; servitori, dar nu fidelitate; o femeie, dar nu dragoste; carti, dar nu intelepciune; cu bani poti cumpara oameni , dar nu respect.